PLUŞ / Variante – pastel
“ Floarea care
stranută “
Floarea care stranută este numele unei lucrări. Titlul apare scris şi în compoziţia picturii.
Inserarea lui chiar în centrul captator al atenţiei – cercul verzui -
s-a facut tocmai pentru a îndrepta descifrarea lucrării în sensul titlului.
Citind acest nume – floarea care stranută – primul impuls al gândirii se îndreaptă spre ceva nostim, poznaş şi gingaş. O floare care să strănute ar fi
echivalentul unui copil bucălat, buclat şi bălai care râde spontan în faţa
seriozităţii nefireşti a adulţilor. O floare care strănută este spontană şi naturală ca un copil care râde din suflet. Parcă o şi aud făcând “haaaaaapciuu” în poiana verde, mângaiată de razele soarelui, înconjurată de suratele ei care
işi întorc capetele grele, încărcate cu polen galben şi cu petalele zburlite.
Ce sunet, ce zgomot, ce bizar!… A fost un strănut care în lumea
florilor nu se produce niciodată… sau… foarte rar. Cu siguranţă că floarea
strănutatoare a atras în acest fel atenţia asupra ei. Poate că asta i-a şi fost
intenţia. Să fie remarcată sau… a strănutat pentru ca reacţiile chimice şi
fizice din trupul ei delicat au provocat o explozie. O explozie… haaapciuuu… grăuncioarele
microscopice produse de stamine s-au răspândit în jur ca o pulbere galbenă şi
dulce. Un vârtej de polen a înconjurat-o şi a transfigurat-o. Unele au atins şi
petalele celorlate flori din jur care s-au acomodat imediat cu praful auriu şi
l-au încorporat. Cu siguranţă că strănutul florii are urmări şi asupra
celorlalte flori.
fizico-chimic din corpul florii.
O explozie nu este oare prima fază a unui început? O mişcare într-un
haos în care se instaurează gradual ordinea? O altă ordine…
Floarea nu vieţuieşte singură. Ea este un univers complex dintr-un
infinit. Reprezentarea universului florii în formă de cerc demonstrează că ce
s-a întâmplat odată cu ea, se mai poate repeta în timp şi în spaţiu. Cercul se învârteşte ca o roată, semn că timpul curge… etern, în cosmosul infinit şi
aparent imuabil din jur – pentru că orice vid din el stă sub virtualitatea
plinului. Inscrierea florii strănutatoare într-un cerc o aşează intr-o ordine
firească. Perfecţiunea cercului denotă firescul manifestării din acel univers.
Cu alte cuvinte, faptul că floarea a strănutuat se înscrie într-o ordine
naturală. Probabil că strănutul florii este boomul iniţial care a pus haosul
sau vidul în mişcare. Poate că nu întâmplator, universul verde al florii care
face haaapciuuu este plasat chiar în mijlocul cosmosului a cărui infinitate
este reprezentată plastic sub forma unui cerc (forma lucrării este rotundă).
Hapciu-ul exploziv şi bubuitor al florii nu lasă neschimbată porţiunea
din cosmos care o inconjoară. Incărcat de materie amorfă – culoarea laptoasă –
si deocamdata neordonată, acesta işi prefigurează în vidul existent alte
universuri. Sunt lipsite de trăsături, deocamdată, ca nişte embrioni. Iată,
aşadar, cum işi demonstrează valabilitatea principiul partea pentru întreg şi întregul pentru parte. Cu alte cuvinte,
modificarea unei bucăţi cât de mici dintr-un întreg provoacă asupra acestuia o
restructurare. Este valabilă şi reciproca. Oare infinitul ce incojoară
universul rotund al florii strănutătoare nu a fost determinant pentru hapciu-ul
exploziv şi generator de mişcare şi schimbare? Nu a fost oare precum căldura
dintr-o vatră care determină coacerea pâinii prin învăluirea aluatului crud?
care stranută” este forma patrată, dar neregulată, de culoare maro, care are în
mijloc o literă – S. Iată deci inserarea în lucrarea dominată de rotunjimi a
unei forme unghiulare! Un pătrat neregulat, aşadar, care poartă în sine un S.
Forma circulară a acestei litere este simbolică. S are din valenţele unui cerc.
S, ca semn plastic are mai multe semnificaţii. Fie pe verticală, fie pe
orizontală, litera S reprezintă mişcarea de unificare. De altfel, în arta
romană, greacă şi chiar asiatică –
indiană
- S era folosit ca element de ornament cu semnificaţie. Privind această literă
– S – se observă cum cele două capete ale sale sunt în direcţii opuse: unul
urcă şi altul coboară; cel de jos urcă şi cel de sus coboară. Fiecare capăt de
S reprezintă principiile naturale opuse – masculin şi feminin – care stau la
baza creaţiei şi ordinii naturale. S este într-un anume fel şi simbolul
interdeterminării dintre principiile opuse, desemnate de Sus şi Jos. Doar
această legatură este generatoare de mişcare, schimbare şi viată, până la urmă.
Faptul că acel pătrat poartă în sine litera S însemnă că în el işi face locul
schimbarea. Poate că în curând, şi el va fi lovit de un strănut exploziv şi transformator
(cum s-a întâmplat cu universul florii). Strănut începe cu litera S! Pătratul
care încorporează S-ul este legat de un conglomerat rotund alcătuit din
picături ce par a avea aceeaşi substanţă lăptoasă ca şi cosmosul amorf. Deloc întâmplătoare natura acestei substanţe! Linia trasată adânc dintre pătrat şi
conglomeratul alb arată că legatura lor este puternică şi provoacă influenţa
reciprocă. Să fie rotundul nesolidificat încă, natura perfectă spre care tinde
pătratul neregulat? Imperfecţiunea pătratului seamănă cu cea specifică omului,
care poarta în el principiile binelui şi ale răului simbolizate plastic prin S.
Armonizarea acestor două principii ar putea duce la perfecţiune, care doar s-a
prefigurat, deocamdată. S este un stadiu primar al unui cerc. Un alt corp –
unul perfect, rotund – o altă dimensiune
va căpăta pătratul neregulat.
Privită în ansamblu, lucrarea dezvăluie realitatea complexă existentă într-un cosmos infinit. Aici sunt mici universuri aflate în diverse stadii de
trasformare, de creare în timp.
PS. Am omis interpretarea triunghiului de la rădăcina florii. L-am
vazut prea târziu prin amplificarea imaginii. Pe scurt, legătura o văd astfel:
radacina = origine = divinitate = hrană spirituală = transformare prin
stranut/explozie.
Tuica
